Estetică Dentară

Servicii stomatologice de încredere

Informații

Estetica dentară s-a născut din dorința oamenilor de a avea un zâmbet cât mai frumos, natural și pe termen lung. Conform Academiei Americane de Stomatologie Cosmetică, 89% dintre pacienții care au ales tratamente de estetică dentară și-au îmbunătățit stima de sine și cei din jur i-au considerat ca fiind mai atractivi, după ce au urmat tratamente de estetică dentară.

Conform celor mai recente studii, persoanele care și-au corectat zâmbetul prin tratamente de estetică dentară, au observat îmbunătățiri la stima de sine. Estetica dentară nu este doar o specializare stomatologică dezvoltată din dorința oamenilor de a avea dinți frumoși și un zâmbet atrăgător, ci o artă prin care este îmbunătățită calitatea vieții pacientului. Odată cu tratamentele estetice, nu se schimbă doar un zâmbet, ci viața pacientului care râde și se exprimă cu mai multă încredere și fără nici un complex.

Image

Estetica dentară  implică:

Estetica dentară se referă la orice tratament stomatologic ce îmbunătățește aspectul facial al pacientului și redarea echilibrată a zâmbetului, axându-se, în principal, pe refacerea culorii, poziției, formei, mărimii și alinierii dinților pe arcadele dentare.

De la coroane sau fațete dentare, la albiri dentare sau tratamente ortodontice, estetica dentară se poate aplica în cazul oricărui pacient. Din punct de vedere statistic, persoanele cu un zâmbet frumos nativ sunt minoritare. Deși nu toată lumea s-a născut cu un zâmbet perfect, toți avem dreptul să avem acel zâmbet pe care îl visăm. Cu ajutorul esteticii dentare ne putem schimba complet zâmbetul sau ne putem recăpăta zâmbetul pierdut datorită tratamentelor rapide, minim invazive.

Beneficii
• Zâmbet complet transformat în cel mai scurt timp
• Rezultate estetice deosebite, aspect 100% natural
• Armonizarea feței
• Zâmbet garantat pe termen lung
• Nuanța de alb potrivită fiecărui zâmbet

 

TIPURI DE TRATAMENTE DE ESTETICĂ DENTARĂ

Estetica dentară sau cosmetica dentară se ocupă de frumusețea danturii și de funcționalitatea acesteia. Include o serie largă de tehnici și tratamente, inclusiv tratamente din alte ramuri ale stomatologiei, precum ortodonție, implantologie, protetică sau albire dentară, pentru a obține un zâmbet în deplină armonie cu estetica facială a pacientului.

Fațetarea dentară – aplicarea unor foițe fine din porțelan pe suprafața exterioară a dinților, schimbând complet aspectul acestora și corectând culoarea, forma, aspectul estetic, poziția.

Obturația dentară – cunoscută sub numele de „plombă dentară”, este o restaurare protetică aplicată în cazul unui dinte fracturat / cariat. Pentru rezultate estetice sunt utilizate materialele compozite care pot fi de culoarea dinților.

Implantul dentar – cea mai modernă soluție de înlocuire a dintelui lipsă și singura care arată și funcționează exact ca dintele natural. Implantul dentar restaurează integritatea arcadelor dentare, fiind o rădăcină dentară artificială inserată în osul maxilar.

Puntea dentară – lucrare protetică fixă care înlocuiește dintele sau dinții pierduți.

Coroana dentară – lucrare protetică fixă aplicată peste dinții deteriorați sau atașată bontului protetic pentru a întregi aspectul natural al unui dinte / molar.

Proteză dentară – lucrare protetică dentară realizată cu scopul de a înlocui dinții lipsă. Este o soluție ieftină și rapidă, însă nu oferă rezultate pe termen lung.

Incrustațiile dentare – obturații dentare indirecte, create în laborator din materiale ceramice cu o precizie micronică, ce au scopul de a reface un dinte cu cavități foarte mari sau deficiențe structurale.

Aparatele dentare estetice – tratamentul ortodontic care ajută la îndreptarea și repoziționarea dinților, astfel încât aceștia să ajungă la poziția normală, din punct de vedere estetic și funcțional, totul cu ajutorul unui aparat dentar.

Remodelarea coronară – procedeul stomatologic prin care se adaugă sau se îndepărtează o cantitate din smalțul dintelui, astfel remodelându-l. Este recomandată în cazul dinților suprapuși sau strâmbi.

Albirea dentară – procedură în urma căreia dinții devin mai albi cu până la 5-6 nuanțe, fiind eliminate petele / colorațiile acumulate de-a lungul timpului din cauza alimentației.

PROGRAMEAZĂ-TE

Cabinet Denta Coș

Servicii stomatologice de încredere, oferite de echipa noastră, dr. Amelia Coș şi dr. Ovidiu Coș, cu experienţă solidă în practica medicală stomatologică, vă asigură un zâmbet perfect. Programări: 0258 816 630

Dr. Amelia Coș
Medic specialist stomatolog

0788.313.711
cosamelia@dentacos.ro
Dr. Ovidiu Coș
Medic specialist stomatolog

0722.347.151
cosovidiu@dentacos.ro
Image

Servicii Stomatologice de încredere

Soluții sănătoase la problemele tale.
Încredințați-vă sănătatea orală medicilor noștri.
logo-svg-bottom.svg

Vă asigură un zâmbet perfect, prin abordarea celor mai moderne tehnici de diagnostic şi tratament stomatologic.

© 2025, Denta Coș - Cabinet Stomatologic

Informații contact

0258 816 630

0788 313 711 | 0722 347 151

Str. Tudor Vladimirescu, Nr. 24 Alba Iulia, 510095, România

facebook icon denta  instagram icon denta 

Designed by EVOLOGY Solutions

Denta Coș vă asigură un zambet

perfect, prin abordarea celor

mai moderne tehnici de

diagnostic şi tratament

stomatologic.

 098454322

Website-ul foloseste doar Cookies instalate automat de platforma Web si Google. Aceste cookies sunt necesare pentru functionalitatea corecta a website-ului. Fara aceste fisiere, website-ul poate sa nu functioneze corect.